Industria jocurilor de noroc: Chiar le pasă directorilor din industrie de jocuri?
Industria jocurilor video a fost un subiect intens discutat în ultimul timp, cu mulți punând la îndoială competența celor care conduc. Acești executivi sunt cu adevărat implicați în bunăstarea industriei de gaming? Aceste îngrijorări se extind și asupra unor nume cunoscute precum Neil Druckmann și Hideo Kojima.
Gamingul este un hobby incredibil care implică eforturile dedicate ale a numeroase persoane pentru a crea experiențe captivante. Cu toate acestea, vocile pe care le auzim adesea din industrie sunt ale executivilor care par a fi deconectați de la pasiunea jocurilor. Este puțin probabil ca indivizii precum Bobby Kotick să rămână la Activision atât de mult timp doar din dragoste pentru jocuri. La fel, chipurile din spatele unor companii importante precum EA și Ubisoft poate să nu aibă neapărat un interes autentic în a impinge limitele artei interactive.
Această problemă nu este unică industriei de gaming. Executivii care se bagă în seamă adesea strică filmele, și nu este o surpriză că același tip de interferență are loc și în lumea gamingului. Cu toate acestea, datorită naturii secrete a dezvoltării de jocuri, rareori primim întreaga poveste.
La interviuri, acești executivi ar putea simula entuziasm față de jocurile video, dar fățărnicia lor devine adesea evidentă. Înțelegerea lor a gamingului se limitează la a privi pe cineva jucând Fortnite pentru câteva minute. În timp ce unii executivi precum Phil Spencer pot avea o înțelegere mai profundă, prioritatea lor este adesea propria lor câștiguri financiare în loc de îmbunătățirea reală a jocurilor sau a consolelor.
În contrast puternic, dezvoltatorii, care sunt la inima creării jocurilor, fac sacrificii semnificative. Ei își investesc timpul, acceptă salarii mici și se confruntă cu amenințarea constantă a disponibilizării. Dezvoltatorii lucrează neobosit, adesea sacrificând timp petrecut cu familia, pentru a crește marginal profiturile companiei. Din păcate, siguranța locului de muncă este adesea trecătoare, deoarece aceștia pot fi concediați odată ce un joc este finalizat, indiferent de succesul său.
Comportamentul anumitor executivi este mai ales descurajant. Șeful Take-Two, de exemplu, se laudă cu succesul financiar al Grand Theft Auto, dar s-ar putea să nu aibă o înțelegere autentică a ceea ce face un joc cu adevărat remarcabil. Un astfel de executiv pune accent pe rezultatele financiare în detrimentul integrității artistice a jocurilor.
Această neglijare a industriei de gaming este accentuată și de gestionarea crizelor recente. Companiile au concediat numeroși angajați, s-au concentrat exclusiv pe continuări și au abandonat jocuri de succes în favoarea titlurilor de servicii live, care au șanse minime de reușită.
Cu toate acestea, chiar și în sfera dezvoltării de jocuri, există indivizi care nu se aliniază cu interesele cele mai bune ale industriei. Figuri precum Hermen Hulst la PlayStation și Neil Druckmann la Naughty Dog ar putea avea talente, dar părtinirile și preferințele lor ar putea împiedica abilitatea lor de a conduce eficient industria.
Pe măsură ce industria continuă să crească, cu corporații mari achiziționând mai mulți dezvoltatori, indivizii creativi se găsesc cu mai puțin control asupra creațiilor lor. Influensa intermediarilor și a managementului superior reduce puterea minților cu adevărat creative din spatele jocurilor noastre preferate.
În încheiere, este imperativ să punem sub semnul întrebării motivațiile și angajamentul executivilor din industria de gaming. În timp ce pot exista excepții, percepția generală este că aceștia priorizează câștigurile financiare peste pasiunea și integritatea gamingului. Este crucial pentru industrie să găsească lideri care își pasionează cu adevărat această mediu și care se străduiesc să creeze cele mai bune experiențe posibile pentru jucătorii din întreaga lume.
